Site dedicat studenţilor de la FSEGA Cluj Extract from An inconvenient truth - Al Gore
Efectele încălzirii globale - pg.6
Încălzirea apei face să crească şi conţinutul de umezeală al furtunilor, iar aerul, cu cât este mai cald, cu atât reţine mai multă umezeală. Atunci când diverşi factori provoacă descărcarea cantităţii de apă, cea mai mare parte a ei cade sub forma unor averse sau ninsori masive. În parte şi din pricina acestui lucru, frecvenţa inundaţiilor a crescut, decadă cu decadă, pe fiecare continent.
În multe zone ale lumii, încălzirea globală a făcut să crească şi procentul de precipitaţii anuale care cad sub foră de ploaie şi nu zăpadă, ceea ce a dus la un pericol sporit de inundaţii primăvara şi la începutul verii.
În 2005, Europa s-a confruntat cu neobişnuit de multe catastrofe asemănătoare cu cele din Statele Unite. În timp ce, în Statele Unite se încheia seria nemaiîntâlnită până atunci de uragane puternice, din 2005, Europa se confrunta cu un mare număr de dezastre provocate de inundaţii. Agenţia United Press Inernational a rezumat gândurile multor europeni, atunci când a spus, pe 26 august 2005: “În Europa, natura a luat-o razna”.
Frecvenţa inundaţiilor a crescut dramatic şi în Asia. În iulie 2005, la Mumbai, India, au căzut 98 de cm de ploaie în 24 de ore. Aceasta a fost de departe cea mai mare cantitate căzută vreodată în intervalul unei singure zile, într-un oraş din India. Numărul morţilor în partea de vest a continentului a ajuns la 1000.
Navetişti după ploile torenţiale din Mumbai, India, Iulia 2005
Sursa: http://www.ibpn.co.uk/admin/newsimg/72.jpg
http://delhigreens.files.wordpress.com/2007/07/mumbai_floods_2.jpg --- ^sus
În China s-au înregistrat inundaţii record. Această ţară, una dintre cele mai vechi civilizaţii ale lumii, măsoară cu multă precizie nivelul inundaţiilor decât oricare altă lume.
Una din paradoxurile încălzirii globale este că nu doar face să crească nivelul de precipitaţii, dar şi modifică distribuţia lor. Un exemplu care ilustrează foarte bine acest lucru este exemplul din provinciile Sichuan şi Shandong, unde s-au produs inundaţii masive, iar provincia Anhui, învecinată cu celelalte două, continua să sufere din pricina secetei.
Inundaţii în provincia Sichuan, China, 2005 (imagine stânga), secetă în provincia învecinată Anhui, în acelaşi timp.
Sursa: http://newsimg.bbc.co.uk/media/images/42484000/jpg/_42484826_flood8_ap416b.jpg
http://apps.ah.gov.cn/Eeditor/UploadFile/200681883528729.jpg --- ^sus
În Africa în regiunea care se întindea din partea de sud a Republicii Sudan până în estul lacului Ciad, au avut loc tragedii incredibile: genociodul a devenit ceva obişnuit în regiunea Darfur. În Niger, chiar la vest de lacul Ciad, seceta generalizată a contribuit la foametea care a pus în pericol vieţile a milioane de oameni.
Foametea şi genocidul sunt provocate de un adevărat complex de factori, însă unul dintre aceştia, foarte puţin discutat, este dispariţia lacului Ciad, care fusese cândva, ca mărime, al şaselea din lume. Această dipariţie s-a produs în numai 40 de ani.
Efectele dispariţiei lacului Ciad
Cu numai 40 de ani în urmă, lacul Ciad era la fel de întins ca lacul Erie. Acum însă, din pricina diminuării precipitaţiilor şi a faptului că este din ce în ce mai folosit de către oameni, nu a rămas din el decât a douăzecea parte. Cu toate acestea, în zilele noastre, de el depind vieţile mai multor oameni ca niciodată, cu toate că albia sa secetă a început să fie acoperită de dune. Soarta lacului este, din păcate, emblematică pentru acea parte a lumii, în care schimbările climatice se măsoară nu doar în creşteri de temperatură ci şi în pierderi de vieţi omeneşti. Dispariţia lacului i-a pus în dificultate pe cei care trăiau din pescuit şi din cultivarea pământului, a obligat milioane de oameni să plece din locurile în care vieţuiseră şi a pus mult mai multe vieţi în pericol.
Atunci când era la dimensiunile maxime, lacul Ciad era al şaselea din lume. El atingea teritoriile Ciadului, Nigeria, Camerunul şi Nigerul. Cu ajutorul apelor sale se irigau ogoarele şi se adăpau vitele. Era o sursă de peşte şi de apă potabilă. N’guigmi, un oraş din Niger care era, cândva, înconjurat pe trei laturi de lacul Ciad, se află acum la mai mult de 100 de kilometri de apă. Bărcile de pescuit şi cele cu care se transportau pasageri au eşuat pentru totdeauna. Ciadul şi oraşul nigeian Malafator au avut aceeaşi soartă. Atunci când pescarii nigerieni, căutând să rămână în apropierea apei, au trecut graniţa în Camerun, aceasta a dus la schimburi de focuri şi la dispute juridice internaţionale. Atunci când fermierii au început să exploateze fosta albie, au izbucit conflicte cu privire la drepturile de proprietate.
Pe măsură ce lacul se restrângea, perioadele cumplite de secetă au pregătit terenul pentru izbucnirile de violenţă din Darfur, regiunea învecinată, sfâşiată de război, parte a Sudanului. Marocul, Tunisia şi Libia, ţări aflate la nord şi la vest, pierd fiecare cam 10.000 de hectare de pământ cultivabil pe an, pământuri care se transformă în deşert. Iar mai la sud, în Malawi, foametea a pus în pericol vieţile a 5 milioane de oameni, atunci când în 2005, fermierii au terminat însămânţările la timp, dar ploile nu au mai venit. Cei mai mulţi africani depind încă, al modul cel mai concret, de roadele pământului.
Se aşteaptă ca problemele să devină şi mai stringente. Oamenii de ştiinţă au prevăzut că, până la sfârşitul secolului, oamenii în multe oraşe ale Africii vor pierde între un sfert şi jumătate din cantitatea de apă pe care o folosesc pentru a-şi întreţine traiul de zi cu zi. În anii mai secetoşi, cam 20 de milioane de oameni ar putea rămâne fără recolte care le asigură hrana. Faimoasa şi luxoasa deltă Okavango, din Bostwana, ar putea rămâne fără trei sferturi din volumul e apă, ceea ce ar pune în pericol fauna compusă din mai mult de 450 de specii de păsări, elefanţi, şi animale mari de pradă. Fauna africană, atrage vizitatori din toate colţurile lumii; pierderea ei ar distruge motorul economiei din regiune, adică turismul.
În discuţiile iscate de problema foametei se sugerează câteodată că africanii şi-au provocat singuri necazurile, din pricina corupţiei şi proastei administraţii. Însă, cu cât înţelegem mai multe despre schimbările climatice, probabil că noi să fim adevăraţii vinovaţi. Statele Unite emit aproximativ un sfert din cantitatea globală de gaze de seră, în timp ce întregul continent african este responsabil pentru numai 5%.
Un alt paradox al încălzirii globale este că, deşi aceasta duce la evaporarea unei mari cantităţi de apă din ocean, pentru ca atmosfera, din ce in ce mai încinsă, să se umple cu mai multă umezeală, ea provoacă şi evaporarea unei cantităţi mai mari de apă din sol.
În parte şi din acest motiv, decadă cu decadă, din ce în ce mai multe pământuri se transformă în deşert. ^sus
<<- pagina precedentă | | pagina următoare ->>
Pagina 1 ---- Pagina 2 ---- Pagina 3 ---- Pagina 4 ---- Pagina 5---- Pagina 6---- Pagina 7