Site dedicat studenţilor de la FSEGA Cluj Extract from An inconvenient truth - Al Gore
Perceperea crizei mediului - pg.1
Esenţa relaţiei dintre civilizaţia noastră şi sistemul ecologic al Pământului s-a transformat total, din cauza a trei factori.
Mai întâi, explozia de populaţie care este, din multe puncte de vedere, un succes, prin faptul că mortalitatea şi natalitatea scad peste tot în lume, iar familiile, în medie, devin mai puţin numeroase. Numai că, deşi această evoluţie mult aşteptată are loc mai repede decât ar fi anticipat cineva, cu câteva decenii în urmă, tendinţa de creştere este atât de puternică, încât “explizia” continuă să se producă, modificând şi relaţia noastră cu planeta.
Analizând creşterea populaţiei, devine limpede că ultimii 200 de ani reprezintă o abatere gravă de la schema care a funcţionat în cea mai mare parte a timpului de când oamenii au apărut pe faţa Pământului. În vremea lui Iulius Caesar şi a lui Isus Hristos, populaţia umană atinsese un fert de miliard. Până la naşterea Americii, petrecută în 1776, ajunsese la un miliard. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când s-a născut acea generaţie numeroasă, din care fac parte mulţi şi astăzi (numită “baby boom”), populaţia trecuse tocmai la două miliarde. În anul 2006 populaţia Pământului a ajuns numarul de 6,5 miliarde. Specialiştii spun că până în 2050 acest număr va creşte peste 9,1 miliarde.
Avem obligaţia morală de a ţine cont de această schimbare drastică a caracterului relaţiei dintre specia nostră şi planetă.
Cea mai mare creştere a populaţiei se înregistrează la naţiunile în curs de dezvoltare, acolo unde se concentrează cea mai mare parte a săracilor lumii.
Creşterea rapidă a populaţiei duce la creşterea nevoilor de hrană, apă şi energie – precum şi a resurselor naturale. Acest lucru prezintă o mare ameniţare pentru zonele vulnerabile, precum pădurile – mai ales pădurile virgine, tropicale.
Principala cauză a distrugerii pădurilor este arderea. Aproape 30% din cantitatea de CO2 care se degajă în atmosferă, în fiecare an, provine din incendiile zonelor acoperite de vegetaţie, precum şi de la focurile folosite pentru gătit.
Şi incendiile spontane devin din ce în ce mai frecvente, căci temperaturile în creştere usucă pământul şi frunzele. Mai mult, atmosfera mai caldă produce mai multe descărcări electrice.
Imagine sinoptică, noaptea, a fenomenelor petrecute în lume pe o perioadă de şase luni, obţinută cu un satelit al Departamentului de Apărare din Statele Unite. Luminile oraşelor sunt înfăţişate cu alb. Zonele albastre reprezintă uriaşele flote de pescuit care acţionează în timpul nopţii, cu precădere în Asia şi Patagonia. În toate locurile colorate cu roşu au ars focuri. Africa iese în evidenţă, în parte din cauza numărului mare de focuri cu lemne. Regiunile galbene sunt exploziile de gaze din zonele cu depozite naturale. Cele din Siberia par cele mai semnificative.
Sursa: Un adevăr incomod – Al Gore
Al doilea factor care a dus la preschimbarea relaţiei cu Pământul este revoluţia ştiinţifică şi tehnologică.
Progresele recente din domeniul ştiinţei şi tehnologiei au adus îmbunătăţiri de cea mai mare importanţă în activităţi precum medicina sau telecomunicaţiile, printre alte multele. Cu toate că avantajele pe care le-am dobândit de la noua tehnologie, am asistat şi la producerea unor efecte secundare, neanticipate.
Noua putere de care dispunem nu a fost întotdeauna însoţită şi de înţelegerea în profunzime a modului în care trebuie utilizată.
De asemenea, pământul a fost din toate timpurile exploatat, pentru obţinerea mijloacelor de trai. În cea mai mare parte a existenţei noastre, tehnicile au fost oarecum primitive: aratul, irigaţiile, săpatul. Numai că până şi aceste procedee simple au devenit, astăzi, mai puternice.
Cei care posedă tehnologia ce mai puternică au şi obligaţia morală de a o folosi cu înţelepciune.
Cel de-al treilea, şi ultimul, factor care duce la conflictul dintre specia umană şi natură este şi cel mai greu de observat, şi cel mai important: modul nostru fundamental de a percepe criza mediului.
Prima problemă legată de acest mod de gândire este că pare mai uşor să nu ne gândim deloc la ea. Unul din motivele pentru care ea nu ne solicită constant atenţia poate fi ilustrat prin clasica poveste despre un vechi experiment ştiinţific cu o broască pusă să sară într-o oală cu apă clocotită, care sare imediat afară pentru că-şi dă seama de pericol. Aceeaşi broască însă, trezindu-se într-o oală cu apă călâie care este uşor uşor încălzită, va rămâne liniştită înăuntru, până când nu va fi salvată sau fiartă.
Fireşte că sensul cel ami important al poveştii este că “sistemul nostru nervos” colectiv, organul prin care recunoaştem existenţa unui pericol iminent care ne ameniţă supravieţuirea, este asemămător cu cel al broaştei. Dacă situaţia în care ne găsim se schimbă încet, gradual, suntem în stare să rămânem fără reacţie, pentru că nu înţelegem cât este de grav ceea ce ni se întâmplă, până când este prea târziu. Câteodată, ca broasca din poveste, nu reacţionăm decât la un şoc puternic, la o schimbare bruscă şi profundă a situaţiei, care ne declanşează semnalul de alarmă.
Încălzirea globală poate să pară un proces lent, cel puţin în contextul vieţii unui singur om, dar în contextul istoriei planetei ea se produce extrem de repede. Ritmul său s-a accelerat într-atât de mult chiar şi noi începem să observăm bulele de are care arată că oala este pe puntul de a da în clocot.
A doua problemă legată de modul nostru a gândi criza mediului este legat de diferenţele de culţuri. Aici ne referim la faptul că ştiinţa s-a specializat atât de mult în diferite domenii foarte înguste, încât celorlalţi, ne vine foarte greu să-i înţelegem concluziile şi să-i reformulăm perceptele în limbajul cotidian. Totodată savanţii nu reuşesc să-i convingă pe politicieni, cu avertismentele lor, pentru că, până atunci când rezultă limpede că suntem într-un mare pericol, primul lor impuls este de a repeta experimentul, ca să vadă dacă se obţin acelaşi rezultate.
Pe de altă parte, politicienii confundă adesea argumentele egoiste, finanţate de lobby-işti şi strecurate în presa populară, cu adevăratele studii, aprobate de specialişti şi publicate în reviste ştiinţifice renumite. De exemplu, aşa numiţii “sceptici” ai încălzirii globale, atrăduindu-se să arate că aceasta este numai un mit, citează mai presus de orice un articol din anii 1970 în care autorul îşi exprima îngrijorarea că lumea ar putea fi în pericol de a trece printr-o nouă perioadă glaciară. Acest articol însă a fost publicat în revista Newsweek şi nu a apărut niciodată într-o revistă ştiinţifică serioasă. Mai mult, savantul care a făcut declaraţia a corectat-o, la scurtă vreme după acea, explicând limpede de ce comentariul său, grăbit, a fost greşit.
Există o prejudecată conform căreia comunitatea ştiinţifică este dezbinată în chestiunea încălzirii globale, neizbutind să se pună de acord dacă aceasta e într-adevăr cauzată de oameni şi dacă urmările sale sunt într-atât de periculoase încât să ceară măsuri imdediate. De fapt, în lume, astăzi nu a mai rămas practic nici un fel de îndoială, în ceea ce priveşte chestiuni fundamentale asupra cărora comunitatea ştiinţifică s-a pus în întregine de acord.
Conform lui Jim Baker, care era şeful NOAA, agenţia care răspunde de majoritatea investigaţiilor şi măsurătorilor privitoare la încălzirea globală, “aceasta este problema asupra căreia oamenii de ştiinţă s-au pus cel mai bine de acord...poate în afară de legea dinamicii, formulată de Newton”. Donald Kennedy, redactorul-şef a revistei Science a spus “Rar se întâlneşte în ştiinţă un acord atât de puternic precum cel care s-a creat în această chestiune.”
Campaniile de dezinformare cu privire la încălzirea globală nu au avut succes. Prejudecata conform căreia există îndoieli serioase în rândul oamenilor de ştiinţă cu privire la încălzirea globală este, de fapt, o iluzie care a fost întreţinută voit de un grup de interese relativ mic, dar foarte bine finaţat, printre care Exxon Mobil (cea mai mare companie internaţională de petrol şi gaz) precum şi câteva companii de petrol, de cărbune şi producătoare de servicii. Acestea doresc să prevină luarea unor măsuri noi care ar putea interfera cu planurile loc actuale, bazate pe putinţa de a elibera în fiecare clipă în atmosferă cantităţi masive de substanţe poluante, care provoacă încălzirea globală.
Un reporter numit Ross Gelbspan, câştigător al Premiului Pulitzer, a descoperit o circulară internă, redactată de membrii acestui grup pentru a le de angajaţilor care aveau în grijă campania de dezinformare. Obiectivul:
“Trebuie făcut în aşa fel încât încălzirea globală să fie văzută ca o teorie, şi nu ca nu fapt”. Această tehnică a mai fost folosită şi înainte, în 1960 când a apărut faimosul raport al Departamentului de Sănătate, care punea în legătură fumatul cu cancerul pulmonar şi cu alte boli ale plămânilor, organizând o campanie de dezinformare foarte asemănătoare. Circulara Companiei de Tutun Brown şi Williamson, snua în felul următor:
“Instrumentul nostru este îndoiala, de vreme ce aceasta e cel mai bun mijloc de a lupta cu faptele care şi-au făcut în mintea oamenilor şi,în egală măsură, de a isca o dispută.” ^sus