Site dedicat studenţilor de la FSEGA Cluj Source: http://www.dadalos.org - Autor: Ragnar Müller, completed & modified by Turi Zoltán
Momente importante din politica internaţională a mediului: 1991-2008
1991
Are loc cea mai mare catastrofă petrolieră: în Războiul din Golf aproximativ 570 milioane litri de ţiţei se scurg din staţiile de încărcare şi din petrolierele distruse.
1992
Conferinţa privind Mediul şi Dezvoltarea de la Rio de Janeiro (United Nations Conference on Environment and Development - UNED, "Earth Summit")
160 de state adoptă Convenţia-cadru privind clima a Naţiunilor Unite, cu scopul de a reduce emisiile de gaze de seră până în anul 2000 la nivelul înregistrat în 1990 (textul Convenţiei; Convenţia intră în vigoare în 1994, fiind ratificată de 50 de state; Conferinţe ulterioare pe această temă au loc în 1995 la Berlin, în 1996 la Geneva, în 1997 la Kyoto, în 1998 la Buenos Aires, în 1999 la Bonn, în 2000 la Haga, în 2001 la Bonn şi la Marakesh, în 2002 la New-Delhi şi în 2003 la Milano; la 10 ani de la Conferinţa de la Rio, în 2002, are loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabilă).
Declaraţia de la Rio a fost prima declaraţie consistentă pe tema durabilităţii, care propunea elaborarea unor strategii naţionale durabile (Textul Declaraţiei).
În afară de Convenţia-cadru privind clima au mai fost promulgate şi alte două convenţii privind mediul şi clima, Convenţia privind diversitatea biologică şi cea privind combaterea deşertificării.
În plus, au mai fost schiţate linii directoare privind protejarea pădurilor.
Un eveniment de importanţă centrală a fost însă emiterea Agendei 21, un program extrem de cuprinzător privind dezvoltarea durabilă în secolul XXI (Textul Agendei 21). Aici sunt tratate aproape toate aspectele relevante din punctul de vedere al dezvoltării: combaterea sărăciei, egalitatea între sexe, respectarea intereselor popoarelor indigene, participarea grupărilor sociale la procesul politic, protejarea climei, protejarea speciilor, protejarea rezervelor de apă potabilă etc. Capitolul 28 este dedicat nivelului regional: "Agenda 21 Locală"
Conferinţă privind Protocolul de la Montreal la Copenhaga.
1993
Prima întrunire a Comisiei ONU pentru o Dezvoltare Durabilă (CSD)
1995
Prima Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei-cadru privind clima de la Berlin. Obiective: stabilirea limitelor obligatorii în ceea ce priveşte reducerea emisiilor în statele industriale - termen: doi ani.
Conferinţă privind Protocolul de la Montreal la Viena .
1996
A doua Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei-cadru privind clima de la Viena .
1997
La cea de-a treia Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei-cadru privind clima de la Kyoto este emis Protocolul de la Kyoto (textul protocolului în limba engleză, textul protocolului în limba română).
Acesta este un protocol suplimentar la convenţia-cadru privind clima, care specifică - acesta fiind inovaţia decisivă - obiectivele cu caracter obligatoriu în sensul reducerii emisiilor următoarelor gaze de seră: dioxid de carbon (CO2, folosit şi ca valorare de referinţă), gaz metan (CH4), protoxid de azot (gaz ilariant, N2O), hidrocarburi fluorurate halogenate parţial (FKW/PFCs) şi hexafluorura de sulf (SF6).
Statele semnatare ale contractului se obligă ca până în 2012 să-şi reducă emisiile cu 5,2 la sută sub nivelul atins în 1990. Există specificaţii individuale pentru fiecare ţară, în funcţie de nivelul de dezvoltare economică. În ceea ce priveşte statele UE este prevăzută o reducere a emisiilor cu 8 procente, Rusia şi Ucraina s-au obligat să nu depăşească nivelul atins în 1990, cât despre Republica Populară Chineză, India şi ţările în curs de dezvoltare, nu există nici un fel de limitări.
Protocolul a intrat în vigoare la 16 februarie 2005, după ce 55 de state, care, în total, au cauzat peste 55 la sută din emisiile de dioxid de carbon înregistrate în anul 1990, au ratificat acordul.
Unele state precum SUA, nu au ratificat acest Protocol. Multe state membre OPEC au renunţat în schimb la orice reţinere, ratificându-l. Este însă îndoielnic încă dacă obiectivele pot fi atinse, multe din statele care au aderat la Protocol şi-au crescut emisiile de dioxid de carbon faţă de nivelul din 1990.
Conferinţă în cadrul Protocolului de la Montreal, la Montreal.
Lista ţărilor care au semnat şi ratificat protocolul de la Kyoto, respectiv a ţărilor care au semnat dar nu au ratificat, care nu vor ratificarea, respectiv a celor care nu şi-au exprimat poziţia o găsiţi aici.
1998
La cea de-a patra Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei-cadru privind clima de la Buenos Aires se hotărăşte elaborarea unui regulament detaliat privind implementarea Protocolului de la Kyoto.
"Inundaţiile secolului" din China şi Bangladesh, Hurricane Mitch: 54 de ţări sunt afectat în cursul acestui an de inundaţii, 45 de ţări, de secete. În 1998 s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură medie anuală din toate timpurile.
În general, în cursul anilor nouăzeci creşte numărul catastrofelor de mediu.
1999
Conferinţă în cadrul Protocolului de la Montreal, organizată la Peking.
Cea de-a cincea Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei-cadru privind clima de la Bonn concretizează regulamentul de implementare a Protocolului de la Kyoto.
2000
La cea de-a şasea Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei-cadru privind clima de la Haga nu se poate ajunge la un consens privind felul în care urmează a fi implementate deciziile luate în cadrul Protocolului de la Kyoto.
2001
O Conferinţă suplimentară a statelor semnatare a convenţiei-cadru privind clima este considerată necesară şi organizată la Bonn , după retragerea SUA.
La cea de-a şaptea Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei-cadru privind clima de la Marakesh este promulgat un acord extrem de elaborat cu privire la implementarea hotărârilor anterioare.
În ceea ce priveşte obiectivul de reducere a emisiilor la nivelul statelor urmează a fi luate măsuri care să fixeze dioxidul de carbon, de ex. în agricultură şi gospodărirea pădurilor. În plus, trebuie luată în considerare replantarea pădurilor în ţările în curs de dezvoltare.
2002
La cea de-a opta Conferinţă a statelor semnatare de la New-Delhi izbucnesc conflicte de interese între ţări.
Summit privind dezvoltarea durabilă la Johannesburg
Aici sunt luate o serie de decizii privind domenii precum apa potabilă, ajutorul pentru dezvoltare şi Protocolul de la Kyoto. Nu sunt date însă nici un fel de termene limită, iar hotărârile nu au caracter juridic obligatoriu.
2003
A noua Conferinţă a statelor semnatare a convenţiei-cadru privind clima de la Milano.
2004
Cea de-a 10-a Conferinţă a părţilor semnatare ale Convenţiei-cadru Naţiunilor Unite privind modificările climatice.
Rezoluţia IUCN a Congresului mondial al naturii, care subscrie la Carta Terrei.
2005
Cea de-a 11-a Conferinţă a părţilor semnatare ale Convenţiei-cadru Naţiunilor Unite privind modificările climatice (COP 11) şi prima reuniune a părţilor semnatare ale Protocolului de la Kyoto (COP/MP01).
Strategia şi Declaraţia de la Mauritius, adoptate la Reuniunea internaţională pentru examinarea punerii în aplicare a Programului de acţiune pentru dezvoltarea durabilă a micilor ţări insulare în curs de dezvoltare.
Declaraţia de la Hyogo şi Cadrul de acţiune de la Hyogo 2005-2015: creşterea rezistenţei naţiunilor şi colectivităţilor în faţa dezastrelor.
Declaraţia parlamentară a celui de-al 4-lea Forum Mondial al Apei (Mexic).
Parteneriatul Asia-Pacific privind dezvoltarea curată şi clima.
2006
Abordarea strategică a gestionării internaţionale a produselor chimice (SAICM), adoptată la Conferinţa internaţională privind gestionarea produselor chimice (ICCM).
2007-2008
O primă Conferinţă Parlamentară asupra Dimensiunii nordice a reunit în martie deputaţi europeni şi membri ai parlamentelor naţionale din UE, Norvegia, Islanda, Rusia şi Canada, în vederea pregătirii unui Forum Parlamentar privind Dimensiunea Nordică. Una din principalele preocupări menţionate în cursul conferinţei a fost schimbarea climatică; vorbitorii au cerut abordarea urgentă a încalzirii climei, în vederea protejării mediului înconjurător vulnerabil din regiunile arctice şi baltice. Conferinţa se înscrie într-o serie de evenimente care au avut loc în acest an şi care au avut drept obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Liderii din G8 au convenit în 07 iunie că este necesară o reducere "substanţială" a emisiilor de gaze cu efect de seră. Decizia este, totuşi, departe de cerinţele UE de reducere la jumătate a acestor emisii până în 2050. Statele Unite se opun stabilirii unui obiectiv ferm în acest sens.
"Liderii din G8 doresc reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050", a fost anunţul făcut de cancelarul german Angela Merkel. Potrivit lui Merkel, liderii G8 au încheiat o înţelegere în acest sens, care asigură un acord post-Kyoto până în 2009.
"În ceea ce priveşte obiectivele, am decis asupra unui limbaj clar... care să recunoască faptul că intensificarea emisiilor de CO2 trebuie întâi oprită şi apoi urmată de reducerea substanţială", a subliniat cancelarul german.
Preşedintele SUA propune un utopic acord care sa înlocuiască Protocolul de la Kyoto, pe care speră că il va conveni cu India şi China, deşi el nu e în stare să se înţeleagă cu partenerii săi din G-8
Bush îngroapa şansele de a reduce emisiile cu efect de seră. Speranţele militanţilor pentru combaterea încălzirii globale ca Washingtonul e gata să accepte reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera în acord cu partenerii săi europeni din G-8 s-au năruit.
În decembrie 2007 are loc Conferinţa ONU, de la Bali, Indonezia, cu tema: Schimbări climatice.
Poziţia UE a fost adoptată pe 30 octombrie de către Consiliul de miniştri pe probleme de mediu. Cele 8 puncte asupra cărora Comisia doreşte să se ajungă la un acord, aplicabil după 2012, sunt următoarele:
limitarea încălzirii Terrei cu maximum 2 grade Celsius peste temperaturile erei pre-industriale. Această limită nu va putea fi respectată decat dacă emisiile mondiale încetează să mai crească în decursul următorilor 10 sau 15 ani, acestea fiind reduse cu până la 50% până în 2050, prin raportare la nivelul avut in 1990.
realizarea unor importante reduceri obligatorii ale emisiilor în cifre absolute din partea tărilor dezvoltate. UE propune ca ţările dezvoltate să reduca în mod colectiv emisiile de care se fac vinovate cu 30% pana în 2020 şi cu 60% - 80% până în 2050, prin raportare la nivelul avut in 1990. De asemenea, UE s-a angajat în mod independent să-şi reducă emisiile cu minimum 20% până în 2020. La începutul lui 2008, Comisia va înainta un ansamblu de masuri legislative în vederea atingerii acestui obiectiv.
aducerea de către ţările ce cunosc o creştere economică rapidă a unor contribuţii echitabile şi eficace, în sensul limitării intensităţii emisiilor generate de creşterea lor economică.
întarirea şi lărgirea pieţei mondiale a carbonului, prin intermediul unor mecanisme inovante şi flexibile.
instaurarea unei cooperari in materie de cercetare, dezvoltare si de utilizare a tehnologiilor apte a reduce emisiile de gaze.
intensificarea eforturilor în vederea adaptării la schimbările climatice. Cooperarea instaurată în acest sens trebuie să fie intărită pentru a se putea face fată efectelor inevitabile ale schimbărilor climatice, în special pentru a putea acorda sprijinul necesar statelor celor mai sarace şi mai vulnerabile.
adoptarea de măsuri privind emisiile generate de transporturile aeriene şi maritime internaţionale. UE doreşte să includă industria aviatică în cadrul sistemului de schimb al drepturilor de emisie.
reducerea emisiilor generate de acţiunile de despădurire, care se fac vinovate de aproximativ 20% dintre emisiile mondiale de CO2
Rezultate: adoptarea unui plan pentru negocierea unui nou acord pentru combaterea încălzirii globale, după ce Statele Unite au renunţat să se mai opună solicitării ţărilor în curs de dezvoltare de a primi ajutor tehnic pentru a putea face faţă creşterii temperaturilor.
Tratativele care vor urma şi care sunt prevăzute să se încheie în 2009 ar putea stabili cât de bine va putea omenirea să gestioneze în anii viitori schimbările de climă.
Un punct important pe agenda politică a lui Hilary Clinton îl constituie schimbarea globală a climei, sprijinind politicile pentru reducerea emisiei de dioxid de carbon şi a altor gaze care contribuie la încălzirea globală.